CAPITOLUL DOI

PERSPECTIVA SIENNEI

M-am repezit înapoi în cameră, cu inima bătându-mi frenetic în piept.

Nu puteam gândi limpede.

Nu după ce tocmai se întâmplase în bucătărie, nu după felul în care mă atinsese, se presase de mine, îmi vorbise de parcă ar fi posedat fiecare părticică din mine. Nici măcar nu trebuia să se culce cu mine ca să mă distrugă; o făcuse deja, prin cuvintele lui, prin acea privire din ochi, acea foame, acea întunecime.

Îi vedeam întruna degetele, felul în care mă freca prin chiloți de parcă ar fi putut simți totul, felul în care mârâia când își dădea seama cât de udă eram, felul în care se apleca și îmi spunea că vrea să mă distrugă.

Eram acum înapoi în camera mea, dar era inutil. Nu mă puteam gândi la nimic altceva, nu puteam să-mi opresc coapsele din a se strânge din nou, nu puteam să-mi opresc degetele din a tremura de nevoia de a mă atinge. Dar nu era de ajuns; nimic nu ar fi fost de ajuns dacă nu era el.

Mi-am lăsat mâna în jos. Eram încă udă, încă tânjeam. Cămașa de noapte din dantelă pe care o purtam era seducătoare; o pusesem special. Mi-am dat jos și chiloții, pentru că nu voiam să existe nimic între mine și ceea ce speram.

Respirația mi s-a tăiat în timp ce îmi plimbam degetele mai jos. Eram atât de sensibilă, atât de pregătită. Mi-l imaginam stând din nou deasupra mea, imaginându-mi cum îmi dă picioarele la o parte și vede ce mi-a făcut, imaginându-mi cum îmi spune numele din nou, mârâindu-l cu același foc sălbatic pe care îl văzusem mai devreme.

„La naiba”, am șoptit, mușcându-mi buza în timp ce degetele mi-au coborât mai adânc.

Și atunci am auzit o bătaie în ușă.

Am înghețat.

Inima mi-a sărit o bătaie, respirația mi s-a oprit.

M-am ridicat în fund, de parcă corpul meu știa deja. Era el.

Roman.

Eram singuri acasă.

M-am ridicat în picioare. Picioarele îmi erau slăbite, întreg corpul îmi vibra de parcă aș fi așteptat acest moment toată viața și fiecare atingere a materialului de sfârcuri mă făcea să tresar, iar pântecul îmi pulsa de dorință. Am întins mâna spre mâner și am deschis ușa.

Stătea acolo arătând atât de periculos și complet dezechilibrat de focul care ardea în el. Cămașa îi era descheiată, abia atârnându-i pe umeri, cureaua era desfăcută, pantalonii îi stăteau jos pe șolduri, iar pieptul i se ridica și cobora de parcă ar fi alergat o milă. Dar nu epuizarea se citea pe chipul lui.

Ci foamea pură.

Ochii lui s-au ațintit asupra mea și totul s-a oprit.

„Ești o nenorocită de seducătoare, știi asta, nu-i așa?”

A pășit înainte, m-a împins înapoi, a închis ușa în urma lui cu o mână, în timp ce cealaltă mână se întindea deja spre mine. M-am împleticit puțin, simțind cum mi se înmoaie genunchii.

„Nu pot să respir, la naiba”, a mârâit el. „Nu când te uiți la mine așa, nu când știu că ești udă sub chestia asta subțire.”

Buzele mi s-au întredeschis, un gemet ușor mi-a scăpat. Nici măcar nu mă atinsese încă și eram deja aproape de culme.

Mâna lui mi-a apucat maxilarul, forțându-mă să privesc în sus.

„Spune-mi să plec, Sienna”, a mârâit el, cu vocea joasă, răgușită, de parcă abia se mai putea stăpâni. „Pentru că, dacă n-o faci, o să te distrug, să-mi bag picioarele.”

Pieptul lui se ridica și cobora lipit de al meu, tare și rapid, de parcă s-ar fi luptat cu ceva adânc în interior care deja scăpa de sub control. Maxilarul îi era încleștat, ochii întunecați și sălbatici, aproape disperați.

„Mi-am spus să stau departe de tine din secunda în care am intrat în casa asta. În fiecare al naibii de noapte mi-am spus că voi păstra distanța. Că voi ignora felul în care te uiți la mine. Că nu te voi atinge, indiferent cât de mult mi-aș dori. Dar tu... tu faci totul imposibil. Umblând în cămășile alea de noapte minuscule, prefăcându-te că nu știi exact ce faci, uitându-te la mine de parcă ai avea nevoie de ceva. Și, Dumnezeule, vreau să fiu acel ceva atât de al dracu' de mult.”

S-a aplecat încet, fruntea lui aproape atingând-o pe a mea, în timp ce răsuflarea lui îmi mângâia buzele. Vocea i-a scăzut până la un șoaptă care tremura de reținere.

„Spune cuvântul, Sienna. Spune-mi să plec. Pentru că, dacă n-o faci... jur că de data asta nu mă mai opresc.”

„Eu... eu—” m-am bâlbâit, cu vocea tremurândă.

Gura lui mi-a atins urechea.

„O vrei”, a șoptit el. „Spune-o.”

„O—o vreau.”

„Spune că vrei pula mea în tine.”

Am gemut. „O vreau... vreau pula ta în mine, te rog.”

A mârâit și m-a împins pe pat. Cămașa de noapte s-a ridicat, picioarele mi s-au desfăcut și am privit cum ochii lui devin sălbatici.

„Sienna... f-futu-i...” a murmurat el. „Ești atât de al dracu' de udă pentru mine.”

A căzut în genunchi între coapsele mele, desfăcându-mă cu două degete.

„Uită-te la asta”, a spus el, trecând un deget prin pliurile mele. „Ești leoarcă, totul pentru mine.”

Mi-am arcuit șoldurile și am gemut.

A introdus un deget în mine, încet și adânc.

Am scos un strigăt.

Apoi încă unul.

Degetul lui mare freca cercuri lente pe clitorisul meu în timp ce degetele i se strângeau în interiorul meu. Tremuram, gâfâiam, cerșeam fără cuvinte. Nu puteam gândi, puteam doar simți, fiecare nerv ardea.

Apoi și-a scos degetele și le-a lins.

„Dulce”, a spus el. „Dă dependență.”

Și-a desfăcut fermoarul pantalonilor și s-a eliberat.

Penisul lui stătea gros și furios între noi, cu venele pulsând, vârful înroșit, pre-ejacularea scurgându-se din vârf.

„O s-o primești”, a spus el. „Toată, fiecare centimetru; de fiecare dată când împing, vreau să-ți amintești că nimeni altcineva nu va mai poseda vreodată pizda asta. E a mea.”

S-a poziționat. O împingere. Doar vârful.

Am strigat.

„E prea mult?” a întrebat el.

Am dat din cap negativ. „Mai mult.”

A alunecat mai adânc.

Am gemut mai tare.

„Mai mult... Mai mult...”

Apoi a împins restul drumului până la capăt.

Am țipat. Plinătatea, întinderea, era totul, prea mult, mult prea perfect.

A rămas nemișcat, îngropat adânc, cu dinții strânși.

„La naiba”, a șuierat el. „Ești strâmtă, atât de al dracu' de strâmtă, ai fost făcută pentru mine.”

Apoi a început să se miște. Era dur și adânc.

Fiecare împingere a lui trimitea electricitate prin mine. Unghiile mi s-au înfipt în spatele lui, picioarele mi s-au încolăcit în jurul șoldurilor lui, corpul meu se agăța de al lui de parcă aș fi așteptat asta toată viața.

„Am visat la asta”, gâfâia el. „Masturbându-mă ca un nenorocit în timp ce tu dormeai la capătul holului, dorind să te fut până când îmi strigi numele.”

„Roman”, am gemut.

A împins și mai tare.

„Mai tare.”

„Roman!”

A gemut. „Așa, lasă-i să audă, lasă-i să știe că ești a mea acum.”

A întins mâna între noi și mi-a frecat rapid clitorisul.

M-am sfărâmat.

Orgasmul m-a lovit dur și rapid. Corpul mi s-a încordat, ochii mi s-au dat peste cap, i-am strigat numele din nou, mai tare, mai visceral.

A continuat să se miște, urmărindu-și propria eliberare.

Apoi și-a vărsat sămânța în mine și s-a prăbușit lângă mine. M-a tras aproape. Capul îmi era sprijinit de pieptul lui, respirațiile noastre se împleteau, mâna lui îmi mângâia spatele încet.

Buzele lui mi-au atins părul. Ochii i s-au lărgit de parcă tocmai și-ar fi dat seama ce a făcut.

A înghețat.

Apoi, încet, privirea i-a coborât și a văzut.

Sângele.

O pată mică, de neconfundat, pe cearșaf, între coapsele mele.

Întreg corpul lui Roman s-a blocat.

Respirația i s-a tăiat. Ochii i s-au mărit de parcă cineva tocmai l-ar fi lovit în stomac, lăsându-l fără aer. Și apoi, s-a smuls de lângă mine de parcă atingerea mea devenise otravă.

„Rahat...” a șoptit el, retrăgându-se. „O, nu... nu, nu...”

S-a ridicat atât de repede încât patul s-a zguduit sub mine. Și-a trecut mâna prin păr într-o mișcare panicată, sacadată. Fața i se schimonosise de vinovăție, rușine, neîncredere.

„Erai virgină?” a întrebat el răgușit. Vocea lui era complet goală. „Tu—erau o al dracu' de virgină?”

Nu am răspuns.

Nu puteam.

Simțeam gâtul strâns. Corpul încă îmi tremura de la tot ce tocmai mă făcuse să simt. Dar nimic din toate astea nu mai conta acum. Nu când vedeam felul în care se uita la mine, de parcă ar fi făcut ceva de neiertat.

„Doamne. Sienna...” a murmurat el. „Nu ar fi trebuit să—la dracu'. Nu ar fi trebuit să te ating. Nu ar fi trebuit să vin aici. Nu ar fi trebuit să las să se întâmple asta.”

A mai făcut un pas înapoi. Și-a trecut mâna peste față, tremurând.

„A fost o greșeală.” A spus-o mai mult pentru el decât pentru mine. „O greșeală proastă, egoistă. Mi-am pierdut controlul. Nu ar fi trebuit...”

S-a oprit din vorbit. Ochii i-au fulgerat înapoi la sânge. Apoi, la mine. Trăsesem pătura până la piept, ținând-o strâns de parcă m-ar fi putut ține întreagă.

Apoi, a făcut ceva ce m-a sfărâmat mai mult decât cuvintele lui.

Și-a scos portofelul.

Cu degetele tremurânde, a scos un teanc gros de bani. Și fără să se uite la mine, fără să ezite, i-a aruncat pe pat.

Bacnotele au aterizat lângă coapsa mea. Chiar lângă sânge.

„Îmi pare nespus de rău”, a murmurat el.

Am tresărit.

Lacrimile îmi ardeau colțurile ochilor.

Maxilarul i s-a încleștat. Vocea i-a scăzut, joasă și răgușită. „Îmi pare rău.”

Apoi, s-a întors, a mers la ușă și a deschis-o.

Și chiar înainte de a ieși, a șoptit din nou. Abia auzit.

„Îmi pare rău, Sienna.”

Și uite așa... a plecat.

Și nu s-a mai întors niciodată.