Soarele de după-amiază se revărsa prin ferestrele marii săli a domeniului Sanguilune, aruncând o lumină aurie peste lemnul și piatra uzate. Încăperea vibra de o energie tăcută, ca și cum pereții înșiși ar fi fost conștienți de semnificația momentului.

Lyraea stătea lângă masa mare de stejar, cu mâna sprijinită ușor pe suprafața ei, în timp ce privea harta teritoriilor noastre. În ciuda epuizării î