Era întuneric. Elara știa asta. Nu vedea nicio lumină răzbind prin crăpăturile temniței. Dacă era vreuna, era de la o lumânare.

Ura locul acela. Flămândă, obosită și capturată împotriva voinței sale, a încetat să se mai zbată în legături și și-a așezat capul lângă perna cu gâlme pe care răpitorii ei o puseseră în celula urât mirositoare. O dureau încheieturile de la frecarea frânghiei care le lega