„Nu!” gemu Elara, cu ochii umplându-se de lacrimi. „Nu și tu, tată!”

Lacrimile se revărsară. Elara se trase înapoi când mama ei se apropie să o ia în brațe. Temperatura din cameră părea să fi scăzut cu câteva grade — sau poate era doar răceala veștii îngrozitoare a tatălui ei.

Se luă în brațe, legănându-se ușor pe călcâie. „Nu și tu...” repetă ea, cu vocea redusă la un simplu șoaptă, clătinând din