PERSPECTIVA ELAREI

„Asta…” Am încercat să vorbesc, dar cuvintele mi-au ieșit frânte, goale. Vocea mea abia dacă depășea nivelul unei șoapte în timp ce ochii îmi rătăceau prin luminiș, încercând să dau un sens celor pe care le vedeam.

Sângele păta podeaua de piatră. Gros, întunecat și uscându-se în dâre late care se prelingeau spre umbre. Dohoarea lui stăruia în aer, tăioasă, metalică și sufocantă.