În salonul de spital mirosea a liniște sterilă și crini scumpi, un contrast izbitor cu furtuna care se dezlănțuia în mintea lui Arthur Harrington. Stătea sprijinit de un munte de perne, cu brațul închis într-un ghips greu și capul înfășurat în suficient tifon cât să arate ca o mumie dintr-un film cu buget redus. De fiecare dată când ușa scârțâia, scotea un scâncet exersat și jalnic, dar în spatele