Nu clipesc.

Nu pot.

Ochii lui sunt ațintiți asupra mea de parcă aș fi ieșit direct din iad târând după mine furca diavolului.

Și poate că am făcut-o.

Pentru că, stând aici, în camera Marii Regine Văduve, cu ceașca ei de porțelan ridicată la jumătatea distanței spre buze, în timp ce Malakai Vane — Regele afurisiților de Lycani — mă fulgeră cu privirea de parcă tocmai m-aș fi pișat în agheasma lui.