*Elora*

Poarta nu era un loc. Era o bătaie de inimă.

Fiecare pas pe care îl făceam prin ruina în spirală mă trăgea mai adânc în ritmul ei, un bubuit pulsatoriu care nu era doar sunet — era amintire, cântec și sânge, toate deodată. Pereții din jurul meu erau vii, sculptați din fum și os, schimbându-se neîncetat ca o suflare care inspiră și expiră. Nu știam cum am ajuns aici. Într-o clipă priveam si