*Elora*

Pădurea era prea tăcută.

Până și vântul încetase să mai șoptească printre frunze, de parcă pădurea însăși își ținuse răsuflarea. Stăteam ghemuită sub un pin răsucit, cu degetele apăsate în mușchiul umed, cu pulsul bubuindu-mi prea tare în urechi. Trebuia să fiu concentrată — privirea ageră, energia controlată. Aceasta era doar o misiune de recunoaștere. O ieșire pentru provizii. Fără magie