*Elora*

Poarta pulsa în spatele meu ca o a doua bătăie de inimă.

Nu a mea. Nu a lui Kezar. Nu a muntelui.

Ceva mai vechi. Mai lent. Răbdător.

Nu s-a întins spre mine. Nu a fost nevoie. Aștepta. Fiecare suflare pe care o luam mi se părea mai grea decât precedenta, de parcă aerul dintre mine și acea ruptură sclipitoare în eter se îngroșa. Îmbia. Chema.

Nu punea întrebări. Oferea certitudine.

*Pășeșt