*Elora*

Mă priveau de parcă aș fi fost o furtună gata să se dezlănțuie.

Nu ca pe un lider. Nu ca pe un prizonier. Nici măcar ca pe un lup.

Ci ca pe o întrebare.

Simțeam asta în fiecare privire în timp ce traversam curtea — piatră brută sub cizme, ceața dimineții încolăcindu-se în jurul vechii ruine-refugiu ca o răsuflare. Locul acesta nu fusese sculptat din natură; fusese revendicat de ea. Iedera