Perspectiva Valerie

În timp ce fugeam spre temniță, pașii îmi erau rapizi, deși fără sunet, iar respirația îmi era ușoară, abia audibilă. Încă o dată, m-am surprins fiindu-i recunoscătoare lui Zarek pentru că mă ajutase, scutindu-mă de efortul de a încerca să trec de gardieni.

Totuși, în timp ce treceam prin cele două porți mari din fața clădirii, nu m-am putut abține să nu mă gândesc la ceva.

De