Perspectiva lui Donato

Am plecat din camera Fiammettei cu o ușurință pe care n-o mai simțisem de multă vreme. Să o văd râzând, să văd căldura Siennei umplând acel spațiu — asta a mai domolit ceva în interiorul meu. Pentru prima dată, am simțit că această casă nu era doar piatră și ziduri, ci un organism viu. I-am promis Siennei că îi voi aduce mâncare, iar felul în care privirea ei s-a îndulcit în