**Perspectiva lui Killian**

Casa era mult prea liniștită după ce a plecat Roman. Genul acela de liniște care nu te calmează, ci îți zgârie nervii, de parcă tăcerea însăși te-ar lua în râs; totuși, tensiunea plutea încă în aer. Carmilla stătea în continuare la masa mea, cu un pahar de vin balansat în mână, cu un rânjet sculptat pe buze de parcă ar fi fost permanent. Nu m-am obosit să-mi ascund irit