„Mama!” vocea extaziată a unui băiețel l-a întâmpinat pe doctor când acesta a ieșit pe ușa secției de chirurgie. S-a uitat în jur încercând să vadă pe cine striga băiatul, dar era singur cu el. S-a uitat la chipul lui adorabil preț de o clipă înainte ca un zâmbet să i se aștearnă pe buze.

„Bună, micuțule. De ce ești aici singur?” doctorul s-a apropiat de băiatul care părea să aibă vreo trei ani, stând singur pe holul secției de chirurgie. Locul de joacă pentru copii era foarte departe de acolo.

„Mama! Ești fnumoasă!” exclamă copilul în timp ce se uita la el cu gura căscată.

„Sunt bărbat. Nu sunt frumoasă”, îl corectă doctorul blând pe copil, cu un zâmbet duios.

„Ești fnumoasă. Eu sunt chipeș”, spuse copilul mândru, bătându-se cu mâna pe piept.

„Da, ești chipeș. Dar n-ar trebui să fii aici, unde e mami a ta?” îl întrebă el pe copil cu voce moale.

„Ty n-ane mami... Doan mama iubi Ty. Tu ești mama, Ty. Tu iubi Ty, mama?” copilul explică brusc și deveni trist, iar tristețea lui l-a luat pe doctor prin surprindere. Acesta a rămas fără cuvinte în fața schimbării bruște de stare a băiatului și a faptului că îl confunda cu mama lui.

S-a uitat la băiat o vreme cu o privire plină de simpatie înainte de a-i zâmbi cu drag; nu știa ce să răspundă la faptul că îl numea mama lui. Mama băiatului probabil nu era prin preajmă, din moment ce el o căuta.

„Dacă mama ta ar fi aici, cu siguranță te-ar iubi foarte mult”, îl asigură doctorul cel amabil pe băiatul îmbufnat.

„N-ane mami, Ty. Doan tata și tu, mama”, a continuat copilul cu o seriozitate persistentă, făcându-l pe doctor să se uite lung la el.

Privindu-i hainele și lucrurile pe care le avea, era evident că provenea dintr-o familie bogată. Arăta atât de chipeș și, în același timp, drăguț.

„Un copil adorabil ca tine ar trebui să fie iubit foarte mult. Poate mami are motive pentru care nu este cu tine și cu tata al tău”, a încercat doctorul să explice, în timp ce copilul doar se uita la el uimit.

„Tu iubi Ty?” întrebă copilul cu speranță, ceea ce l-a tresărit; s-a uitat la băiat cine știe cât timp.

„Ahm... Da, iubesc copiii, așa că îl iubesc pe Ty”, răspunse doctorul sincer. Nimeni nu putea rezista farmecului acestui copil. Se îndrăgostise pe loc de el.

„Cum te cheamă, mama?” îl întrebă copilul pe doctorul chipeș, fiind foarte sigur că îl numește mama, o ironie.

„Sunt Dr. Kaelen”, zâmbi doctorul dulce.

„Vezi, ești mama mea. Încântat de cunoștință, mama doc Kae, mama mea fnumoasă. Sunt Ty”, copilul zâmbi și întinse mâna mică.

„Bună, Ty, încântat de cunoștință și eu”, Kaelen acceptă strângerea de mână a micuțului cu un zâmbet cald.

„Tu iubi Ty, doc Kae?” întrebă Ty din nou, părând nesigur.

„Da, Dr. Kaelen îl iubește pe Ty. Vino aici, micuțule”, Kaelen îl luă pe copil în brațe și, spre surprinderea lui, copilul l-a îmbrățișat strâns de tot.

„Ty n-ane mami, mami nu iubi Ty. Ty fevicit, te am pe tine, mama”, mormăi Ty în halatul de doctor al lui Kaelen, dar acesta putu auzi clar ce a spus copilul. Cine este această femeie care nu-și iubește fiul adorabil, decât dacă este moartă? Inima îi sângera și mai mult pentru Ty la gândul despre mama lui. Și el fusese orfan și putea simți clar ce simțea băiatul. Ty părea un băiat bun și merita o familie iubitoare și completă.

„Să nu crezi că mami nu-l iubește pe Ty”, încercă Kaelen să corecteze convingerea greșită a băiatului.

„Nu! Nu! Mami nu iubi Ty. Ty n-ane mami. Tu ești mama mea, doc Kae. Tu iubi Ty. Ty n-ane mami”, insistă băiatul în timp ce se uita la Kaelen cu ochi de cățeluș.

„Ty, puiule, Dr. Kaelen este băiat, nu pot fi mama, dar pot fi tata”, Kaelen încerca să-l facă pe băiat să înțeleagă.

„Ty ane tata, Ty n-ane mami. Doc Kae fnumoasă, doc Kae mama, Ty”, insistă băiatul cu încăpățânare că Kaelen este mama lui.

Kaelen se uită la băiatul serios cu neîncredere; nu știa dacă să râdă sau să insiste în a corecta confuzia băiatului.

„Unde este tăticul lui Ty?” întrebă Kaelen din curiozitate.

„Tata muncește”, răspunse Ty timid.

Kaelen doar se uită la băiețelul îmbufnat pe care îl îndrăgise deja. Inima i se strânse văzând tristețea de pe chipul lui; Kaelen era atât de familiarizat cu acea tristețe, ea împodobea chipul fiecărui copil din orfelinatul de unde provenea. Și el simțise acel gen de tristețe înainte de a fi adoptat de părinții săi iubiți.

„Tati muncește din greu pentru Ty”, murmură Kaelen încet.

L-a îmbrățișat din nou pe copil și au stat așa o vreme, până când a observat că băiatul devenise greu în brațele sale. Era pe cale să verifice când a auzit respirațiile ușoare și regulate ale băiatului. Kaelen a zâmbit dându-și seama ce se întâmplase: băiatul adormise.

L-a luat în brațe și a decis să meargă la recepția spitalului pentru a informa despre prezența băiatului. Era sigur că cineva îl căuta deja.

Mergea pe holul secției de pediatrie când o fată a venit alergând spre el.

„O, slavă Domnului! Ty!” fata agitată s-a oprit brusc în fața lui Kaelen și l-a atins pe Ty pe spate.

„Sunteți tutorele lui?” a întrebat Kaelen fata care purta o uniformă cu imprimeu cu ursuleți.

„Sunt asistenta lui personală, domnule doctor”, răspunse fata, iar ușurarea i se citea pe chip.

„Era singur la secția de chirurgie. Ar trebui să fiți mai atentă cu el”, Kaelen nu-și putu stăpâni iritarea față de fată. Era un noroc că el fusese cel care găsise băiatul.

„Încă vorbeam cu pediatrul lui când a ieșit și n-am observat. Aș fi fost terminată dacă tatăl lui ar fi aflat că a dispărut”, explică fata nervoasă.

„Unde sunt tatăl și mama lui?” întrebă Kaelen curios.

„Tatăl este la birou, nu știu unde este mama lui. Tatăl lui tocmai s-a întors în țară cu fiul său. Nimeni nu știe cine a fost mama lui Ty. S-ar putea să fie moartă sau au divorțat. Sunt cu familia doar de o lună”, fata mult prea sinceră nu se oprea din vorbit deși abia îl întâlnise pe Kaelen.

Kaelen rămase uimit de ceea ce aflase despre părinții lui Ty. Inconștient, l-a strâns mai tare pe Ty la piept și a sărutat părul negru al băiatului adormit. Kaelen se simțea protector față de copil deși se cunoșteau de puțin timp.

„Vom pleca, domnule doctor, vă mulțumesc că l-ați găsit și l-ați adus pe Ty aici”, îi mulțumi fata lui Kaelen.

„Arătați-mi drumul, vă conduc eu”, îi făcu Kaelen semn fetei să meargă înainte.

Au ajuns la intrarea spitalului unde aștepta o mașină neagră.

„Vă mulțumesc că l-ați găsit pe tânărul stăpân, domnule doctor”, șoferul, cu un zâmbet cald, s-a înclinat în fața lui Kaelen după ce a așezat băiatul în brațele asistentei. Într-adevăr, băiatul provenea dintr-o familie foarte înstărită.

Kaelen doar dădu din cap și se aplecă din nou să vorbească cu fata.

„Sper să nu se mai întâmple asta. Copilul nu trebuie lăsat singur. Vă dau numărul meu, poftiți, vă rog să nu ezitați să mă contactați oricând dacă Ty are nevoie de ceva”, îi întinse fetei cartea sa de vizită, pe care ea o acceptă cu un zâmbet.

„Da, domnule doctor, nu se va mai întâmpla”, îl asigură asistenta cerându-și scuze. Kaelen dădu din cap mulțumit înainte de a închide ușa vehiculului.

A privit cum mașina se îndepărta. Scoase un suspin; nu știa de ce, dar fusese prea afectat de situația băiatului, se putea vedea chiar pe sine în el.

****😊😊****