(Înapoi la perspectiva Elarei)

Roțile trăsurii hodorogeau de parcă pământul însuși nu voia ca eu să plec.

Vântul rece îmi zgâria fața prin fereastră. Umbrele pădurii treceau în viteză — colțuroase, vii, șoptind lucruri pe care nu voiam să le înțeleg.

Nu am spus nimănui că plec.

Nici lui Lyrra.

Nici lui Aethel.

Nici măcar lui Dante... Mai ales nu lui.

Dacă mă simțea îndepărtându-mă prin legătură, n