Noaptea avea un tip greșit de liniște.

Nu era pace — era o pauză.

De parcă aerul însuși își ținea respirația, așteptând să vadă dacă povestea se va termina în sânge sau în îndurare.

Nu aveam nevoie să mă uit în jur ca să știu că era acolo.

O puteam simți. Mama Sorana.

Prezența ei se infiltra prin colțurile camerei, mirosul slab de sare și cenușă veche răsucindu-se în aer. O puteam simți chiar înai