Primul lucru pe care l-am simțit a fost căldura.

Nu genul acela blând de la o rază de soare matinală, ci căldura profundă și constantă a brațelor cuiva care mă țineau de parcă aș putea dispărea dacă mi-ar da drumul.

Am clipit trezindu-mă și am găsit chipul lui Dante atât de aproape, încât respirația lui îmi mângâia obrazul — caldă, lentă și deloc grăbită. Ochii îi erau deschiși, privindu-mă deja.