Conacul era neliniștit în seara asta.

Nu era scârțâitul podelelor vechi sub umbrele mișcătoare sau copacii gemând în vântul de afară. Nu — asta era diferit. Aerul însuși se simțea electrizat, vibrând de o dominație abia stăpânită.

Dante era treaz.

Treaz într-un mod pe care lumea îl uitase.

Nu mai era acel Alpha îndoliat, ascuns în spatele pereților groși de piatră și a vălului de durere veche. Păș