Perspectiva lui Astor

Mâinile îmi tremurau, continuam să văd fața lui Declan în minte, cât de tăcut era mereu, cât de politicos, cât de distant.

Obișnuiam să cred că era doar timid.

Acum știam că era din cauza durerii, bietul băiat purtase greutatea morții tatălui său și a greșelilor noastre de ani de zile.

Am strâns volanul mai tare.

— La naiba, Cross, am mormăit. — Tu ai făcut asta.

Când am ajun