Mă gândesc să-i apăs un sărut blând pe frunte, dar ezit, nevrând să o trezesc. În schimb, doar o privesc, lăsându-mă să mă bucur de frumusețea ei de parcă i-aș întipări chipul în memorie.

De parcă mi-ar fi simțit prezența, pleoapele îi tresar și se foiește. Ochii i se deschid încet, acomodându-se cu lumina dimineții înainte să se întâlnească cu ai mei. Un zâmbet mic, somnoros îi trage de colțurile