SLOANE

Hayes mă trage după el, târându-mă spre… ei bine, nu știu încotro ne îndreptăm. Strânsoarea lui e ca de fier. Maxilarul îi e atât de încleștat încât pare gata să se facă țăndări.

„Hayes!” sâsâi eu, încercând să-mi eliberez brațul. El nu se oprește, nici măcar nu aruncă vreo privire spre mine. Continuă pur și simplu să meargă, cu pași lungi și hotărâți.

E imposibil să țin pasul. Sunt beată,