Când am deschis ușa să iau corespondența, Alistair stătea deja acolo cu o tavă cu cafele și o pungă de hârtie.

Am clipit. — Ăă, neața.

A sunat ciudat.

N-am putut să mă abțin.

Aseară acceptasem cumva să mă mărit cu omul ăsta, iar creierul meu încă încărca informația.

— Bună dimineața, a spus el suav. Am adus micul dejun.

Sigur că o făcuse.

— Mulțumesc. Intră. Arăți... bine.

Eufemismul naibii de pe