— Nu-mi e foame. Insist, dar ea se uită la mine, atât de tristă și cu ochii plini de lacrimi, încât cedez. — Bine. O las să mă tragă spre masa din sufragerie. A pregătit felul meu preferat de paste, iar stomacul meu mă sfidează și chiorăie la mirosul delicios al mâncării gătite de ea. Îmi dau sacoul jos și ne așezăm la masă destul de stânjeniți, doar privindu-ne unul pe celălalt. Eu rup primul con