Perspectiva lui Rowan

Tăcerea s-a întors ca o fantomă pe care credeam că o îngropasem.

A început ca o amorțeală distantă — un țiuit ușor în spatele craniului meu — dar a crescut rapid genul acela de tăcere care se presa de timpanele mele ca un țipăt pe care nu-l puteam auzi. Fără pași. Fără vânt. Fără voci. Doar liniștea crudă pe care credeam că am lăsat-o în urmă în închisoare.

Julian intrase.

Da