Perspectiva lui Rowan

Nu eram complet trează când Julian m-a ajutat să mă ridic. Membrele încă mă dureau, vânătăile cuibărite adânc în mușchi ca niște fantome refuzând să se estompeze. Vocea lui gravă — „Dormi” — încă îmi răsuna în minte, moale ca ceața, grea ca o poruncă. Îmi aminteam felul în care degetele i-au zăbovit pe tâmpla mea, greutatea păturii cu care mă învelise. În acele momente, mă si