Perspectiva Opheliei

Gâtul îmi era aspru, vocea prinsă undeva între om și lup. Am stat acolo câteva bătăi de inimă, lăsând furtuna de afară să bată împotriva simțurilor mele, înainte de a vorbi în sfârșit.

"Sterling... e timpul să vii acasă."

Sunetul, purtat de ploaie și de vânt, a ajuns la el. Acea siluetă asemenea unei statui — tăcută, imobilă, ca un cadavru — s-a mișcat.

Trăsăturile lui ascuțit