Perspectiva la persoana a treia

Scâncește în timp ce atârnă în lanțuri. Bietul lui trupșor îl doare de la ultima bătaie primită. Nici măcar nu-și poate ridica capul, e pur și simplu prea slăbit.

Aude zgomote puternice răsunând prin toată casa haitei. Aude țipete și plânsete care par să vină din toate direcțiile. Aude mârâituri și lucruri spărgându-se.

Corpul îi tremură de frig, durere și frică. Nu are nicio idee despre ce se întâmplă, dar sunetele sunt terifiante. Nu a mai auzit niciodată așa ceva.

Scâncește din nou când aude o bubuitură puternică venind de undeva de aproape. Mârâiturile par să se apropie, la fel și țipetele și plânsetele.

Sună de parcă toată lumea moare acolo afară! Lui Ezra îi e atât de frică, trupul lui micuț tremură și mai tare în timp ce atârnă neputincios în lanțuri. Încearcă să-și ridice capul, reușește să-l ridice puțin și ochii i se focusează în sfârșit.

Se uită în jur, dar tot ce poate vedea este sângele uscat pe pământul de sub el... sângele lui. E atât de mult, e peste tot!

Nici măcar nu-și mai simte mâinile, habar n-are de cât timp atârnă aici. Dar cu siguranță a trecut mult timp, probabil aproape o săptămână, dacă nu chiar mai mult.

Țipă când aude o bubuitură puternică venind chiar de partea cealaltă a peretelui. Camera de lângă cea a Alfei, camera Beta-ului.

Încearcă să-și ridice capul din nou când aude voci în apropiere, dar e inutil, pur și simplu nu mai are energie. Nu are forța nici măcar să-și ridice capul.

Reușește în sfârșit să-și întoarcă ușor capul, doar cât să-și vadă dulapul. Își dorește atât de mult să fie înăuntru chiar acum. E locul lui sigur, nimeni nu-l poate vedea când e acolo.

Acolo e camera lui, patul lui. Acolo stă când Alpha nu-i face rău. Acolo stă când nu atârnă de lanțuri sau nu este legat de bancă.

Este literalmente un dulăpior, exact ceea ce ai vedea într-o baie, dar fără chiuveta de deasupra. Are două uși, și e doar suficient de mare cât să se ghemuiască înăuntru și să se întindă. Singurul lucru pe care se poate întinde înăuntru sunt câteva bucăți de haine rupte. Haine pe care le-a purtat cândva. Asta până când Alpha i le-a smuls de pe el.

Dar era mai bine decât nimic, era mai bine decât să stea întins pe lemnul gol, tare și rece.

Pur și simplu știe că, dacă ar fi acolo, oricine s-ar afla aici făcând rău tuturor, nu l-ar putea găsi. Nu s-ar gândi niciodată să-l caute acolo.

Vrea să plângă, dar nici măcar nu mai are lacrimi. Corpul îi este prea uscat chiar și pentru a vărsa o lacrimă.

Nu numai că nu-și amintește când a mâncat ultima dată, dar nu-și amintește nici când a băut măcar o singură picătură de apă.

Scâncește și țipă când aude zgomotele puternice venind acum din interiorul camerei Alfei. Chiar de cealaltă parte a peretelui.

Ezra se află în camera specială a Alfei, o cameră care a fost făcută doar pentru Ezra. Alfei îi place să o numească mica cameră de tortură a lui Ezra.

E o cămăruță pe care a construit-o chiar lângă camera lui, fix lângă baie.

Aude mârâituri puternice venind din camera Alfei. Aude lucruri rupându-se și spărgându-se în bucăți.

Apoi, deodată, o aude, o simte... Încearcă să nu facă niciun zgomot, dar nu se poate abține.

Indiferent dacă îl place sau nu pe Alpha, el rămâne totuși Alpha-ul său. Și este dureros când Alpha-ul tău moare.

Țipă, urlând de durerea pe care o simte în timp ce Alpha moare.

"Ce dracu', de unde a venit asta?" aude el o voce spunând.

"Căcat, nu știu, verifică baia." a auzit o altă voce spunând, chiar de cealaltă parte a peretelui, venind din interiorul camerei Alfei.

Aude ușa de la baie deschizându-se, ușa chiar de lângă a lui.

Scâncește la sunetul puternic, iar corpul îi tremură și mai tare.

"Șșșt. Ai auzit asta? Vine de pe partea cealaltă a acestui perete." aude pe unul dintre ei spunând.

Caută ușa. Nu arată ca o ușă normală. De fapt, dacă nu știi că e acolo, nici măcar n-o s-o vezi.

Aude bătăi în perete și scâncește din nou, deși nu vrea să scoată niciun sunet. Dar nu se poate abține, zgomotele puternice îl sperie.

"Trebuie să fie o ușă pe undeva pe aici... Stai, ce-i asta?"

Ezra scâncește din nou când aude clicul... Au găsit-o!

Țipă când ei deschid ușa. Lumina orbitoare a inundat camera întunecată.

"Ce căcat e asta?... Sfinte Sisoe!"

Aude pe unul dintre ei spunând, în timp ce celălalt trage aer în piept, șocat.

Ochii lui Ezra sunt strânși cu putere. Sperând cumva că, dacă îi închide suficient de strâns, nu-l vor vedea. Dar ei îl văd, îl văd și nu le vine să creadă ce văd.

"Oh, zeiță, ce a făcut monstrul ăsta!"

****

Perspectiva lui Declan

Oamenii mei și cu mine năvălim înăuntru, invadând rapid haita Lunii Sângerii (Blood Moon). Descoperim rapid cât de oribil este cu adevărat acest Alpha.

Nu doar prin lucrurile dezgustătoare pe care le face membrilor haitei sale. Ci prin faptul că acești bieți oameni nici măcar nu știu cum să lupte. Nu se pot apăra deloc!

Îi doborâm cu atâta ușurință, cad pe capete.

M-aș simți prost, dar majoritatea acestor bărbați sunt răi, sunt malefici la fel ca Alpha-ul lor. Le place să-și rănească Omega-ii, pe oricine e mai mic și mai slab decât ei.

Nici măcar nu-i țin înăuntru, cel puțin nu pe cei pe care i-am găsit până acum. Sunt ținuți într-un fel de lăzi sau cuști de lemn făcute manual.

Sunt complet expuși la intemperii. Ploaie, vânt, furtuni, zăpadă... Totul. Acoperișul nici măcar nu este solid, și nici pereții. Au pus grinzi de lemn, lăsând un spațiu de vreo zece centimetri între ele. E așa peste tot, chiar și deasupra.

Acești bieți Omega sunt ținuți acolo de parcă ar fi vite sau ceva de genul. Mi se rupe inima când îi văd. Văd lacrimile din ochii lui Jaxson, precum și din ochii mai multor războinici de-ai mei când îi zăresc.

Sunt murdari, pe jos e doar pământ și, după miros și aspect, propriile lor deșeuri. Nu pare să aibă un loc unde să meargă la baie. Nici măcar o amărâtă de găleată!

Sunt atât de slabi, acoperiți de răni, unele încă sângerând, altele prinzând coajă.

Se ghemuiesc într-un colț pe măsură ce oamenii mei se apropie de ei. L-am urmărit pe Harrison îngenunchind; îmi dau seama că plângea, cu umerii tremurând în timp ce se prinde de lemn și privește înăuntru.

"Vă promit că nu vă vom face niciun rău, niciunuia dintre voi! Suntem aici ca să vă salvăm și să vă scoatem de aici."

Spune el înainte să se ridice. Mârâie în timp ce smulge lanțul. Deschide poarta și apoi intră încet.

Ei încep imediat să scâncească și să țipe. Fiecare dintre ei tremură, agățându-se unul de celălalt sau înfășurându-și brațele în jurul propriului corp.

"Vino aici, micuțule, nu ți-aș face niciodată rău, niciodată!" a spus Harrison.

Îl privesc cum cel spre care încearcă să ajungă se uită la el cu lacrimi șiroindu-i pe față. Dar are și o altă expresie pe față... Șoc, aproape de parcă nu-i vine să creadă la ce se uită.

Tresar când Harrison îl atinge.

"Promit, micuța mea pereche, nu ți-aș face niciodată rău!... Te rog, lasă-mă să te scot de aici!"

A spus el, iar stomacul mi s-a strâns.

'Oh, Zeița mea, e perechea lui! Nu e de mirare că plânge în halul ăla.' m-am gândit în timp ce priveam scena sfâșietoare din fața mea.

Îl privesc pe Harrison cum își pune mâinile sub brațele Omega-ului, apoi îl ridică încet și îi trage trupul micuț la pieptul său, înfășurându-și brațele în jurul micului Omega.

Îi privesc cum amândoi izbucnesc în plâns. Micul Omega zace moale în brațele sale în timp ce plânge. Harrison îi trage capul Omega-ului pe gâtul său, apoi se apleacă, adunându-i picioarele cu brațul drept pentru a-l purta în brațe, ca pe o mireasă. Stă acolo pentru un moment în timp ce îl ține.

În cele din urmă se întoarce, ieșind din acea mică cușcă improvizată. În sfârșit apuc să-i văd bine perechea și inima mi se rupe și mai mult. E acoperit de cicatrici. Văd vânătăi peste tot, partea dreaptă a feței îi este umflată și vânătă. Restul corpului este plin de tăieturi și mizerie.

"Du-l acasă, Harrison."

Spun în timp ce îi pun o mână pe umăr, strângându-l ușor înainte să merg mai departe. Am de gând să-l găsesc pe nenorocitul ăsta și să-l omor! M-am gândit în timp ce mă îndreptam spre casa haitei cu Beta-ul meu, Jaxson, lângă mine.

Mârâi în timp ce îi privesc pe războinicii lor cum se revarsă afară din casa haitei.

Îmi simt ghearele ieșind la iveală în timp ce alerg spre ei.

Până acum, aproape nimeni nu a fost nevoit să se transforme; proștii ăștia nu sunt deloc antrenați.

L-am apucat de gât pe primul idiot care s-a năpustit asupra mea, ghearele mele înfingându-se în gâtul lui pe măsură ce îl prind. Ochii i se măresc atunci când îi pun mâna stângă pe piept. Trag înapoi cu mâna dreaptă pe care i-am înfășurat-o în jurul gâtului și aud sunetul dezgustător al gâtului său smuls.

Îi arunc corpul deoparte, apoi îmi rotesc brațul drept cu ghearele scoase, tăindu-l direct pe individul care a crezut că poate să mă atace la piept cu ghearele lui.

Am privit sângele țâșnind din gâtul său în timp ce îl spintecam. M-am întors, apucând mâna următorului prost. Din nou, idiotul ăsta credea că poate să țintească pieptul meu.

I-am privit ochii mărindu-se în timp ce îmi înfigeam ghearele prin pieptul lui, mâna mea înfășurându-se în jurul inimii sale înainte de a i-o smulge.

Continui să mă mișc prin grupul de inamici, doborându-i cu o ușurință incredibilă până când, în sfârșit, ajungem înăuntru și securizăm intrarea principală.

Știu că nu va fi la parter, așa că las acel nivel pentru oamenii mei. Trimit un grup la subsol și apoi urc scările spre primul etaj.

Trebuie să mă asigur că nu mai există niciun Omega ascuns pe undeva în această gaură de iad.

Când am ajuns la primul etaj, m-am uitat pe hol. Nu cred că va fi nici la etajul ăsta, deoarece toate ușile sunt prea aproape una de cealaltă, indicând camere mai mici pentru războinici.

Am strigat la Keith să-și ducă echipa pe primul etaj. Vor verifica fiecare cameră, fiecare dulap, fiecare baie, sub fiecare pat.

Îl iau pe Jaxson și următoarele două echipe, apoi continuăm să urcăm, îndreptându-ne spre etajul doi.

Din nou, toate ușile sunt prea apropiate, dându-mi de înțeles că nici la acest etaj nu există un apartament pentru Alpha.

L-am trimis pe Roy și pe echipa lui să se ocupe de acest etaj, în timp ce eu îl iau pe Jaxson și ultima echipă la etajul trei.

Începem să căutăm în fiecare cameră, spărgând fiecare ușă încuiată.

Verific fiecare cameră împreună cu oamenii mei, odată ce văd că e o cameră normală, merg mai departe lăsându-i pe ei să se ocupe de camera aia și să o scotocească.

Jaxson sparge o ușă, apoi mă strigă. Mă îndrept rapid spre cameră și îi văd pe Jaxson și pe Beta-ul Alfei Victor încleștați într-o luptă.

Doi Beta înfruntându-se direct.