ALISTAIR

Timpul nu se mai târa.

Se rupea. Lovea ca un bici. Sfâșia.

Fiecare ticăit al ceasului era o amenințare. Fiecare respirație pe care o luam fără ea o simțeam ca pe o insultă. De parcă înșelam timpul. Trădând-o prin însăși supraviețuirea mea.

Nu m-am întors la a fi docil. Nici pe dracu'.

Lătram ordine ca un general într-un război pierdut. Mă răsteam la Sebastian, la Josephine, chiar și