GENEVIEVE

Camera era un mormânt. Nemiscată. Stătută. Sufocantă.

Mai dens acum, mirosul de putregai și rugină atârna ca un laț în jurul plămânilor mei. Aerul nu doar stătea, mă sufoca. Fiecare respirație avea un gust de descompunere și metal, iar de fiecare dată când expiram, simțeam că era o mică capitulare.

Dar nu eram moartă.

Nu încă.

Frânghiile îmi transformaseră încheieturile în zdrențe.