Samantha

Mă numesc Samantha Davis. Am crescut în Tallulah, un orășel din Louisiana unde rata sărăciei este de patruzeci și unu la sută. Tatăl meu a murit în urma unei supradoze când aveam cinci ani. Mama mea este o alcoolică căreia nu-i pasă de nimic altceva decât de unde va face rost de următoarea băutură.

După ce am absolvit liceul și am lucrat doi ani ca ospătăriță la Rosie's Diner, am reușit să strâng destui bani ca să plec în Big Apple. Bineînțeles, nu am venit singură. Cea mai bună prietenă a mea, Harper, a venit cu mine. Cred că nu a vrut să fiu singură în marele oraș. Dar uneori regret că a venit cu mine. Patru ani în NYC și tot ce o interesează sunt petrecerile.

În seara asta vrea să ieșim la clubul ei de noapte preferat, iar eu mă îngrozesc. Să merg într-un club de noapte este unul dintre lucrurile, dacă nu chiar lucrul pe care îl detest cel mai mult. Este un haos total și nici nu mai zic de tipii care se dau la mine.

Sunt la doi pași de a mă dezbrăca, a-mi pune pijamalele și a porni Netflix-ul. Privindu-mă în oglindă, tot ce văd este părul meu șaten închis, creț, sălbatic și lung. Nevrând să mă complic cu el, decid să-l las liber. Din cauză că arăt obosită după orele lungi de muncă, mă machiez pentru a ascunde asta. Un alt lucru care nu-mi place este machiajul. Dar dacă nu ies, n-o să mai scap de gura lui Harper. Noaptea asta e una dintre acele nopți în care n-am energia să mă cert cu ea.

Îmi iau lucrurile și plec din garsoniera mea cât o cutie de chibrituri, în care locuiesc de câteva luni. Jur că e de mărimea unei debarale, dar e singurul lucru pe care mi-l permit. Cel puțin e locul meu. Când am plecat din Tallulah, a fost singurul lucru pe care mi l-am promis, ceva ce pot numi al meu și departe de mama.

Iau un Uber până la clubul preferat al lui Harper, numit Eclipse. Se entuziasmează doar auzindu-i numele. În adâncul sufletului, cred că îi place atenția pe care o primește acolo, în plus, îl cunoaștem pe bodyguard, așa că nu stăm la coadă. Obișnuia să se culce cu el.

În fața la Eclipse, este o coadă care se întinde până după colț. Mă îngrozește ideea de a coborî din Uber. Trag aer în piept și cobor din Uber, știind că e prea târziu să mă mai întorc. Din clipa în care mă îndrept spre ușă, îi aud pe snobi plescăind din buze și pe bărbați hăulind după mine. Mă face să mă simt ca o vită. Încă un motiv pentru care urăsc cluburile de noapte.

— Bună, Samantha, singură în seara asta? mă întreabă bodyguardul.

— Te rog, spune-mi că Harper e aici, îl iau eu pe după umeri într-o îmbrățișare.

— Încă nu. Știi cum e ea, spune el râzând.

— La naiba.

— Intră. Îi spun eu că ești înăuntru când ajunge.

— Mersi.

Intru, ignorând toate hăulelile și comentariile suplimentare. Bodyguardul dă afară câțiva din rând, făcându-mă să râd. Înăuntru nu e cu nimic mai bine. Tot New York-ul a decis că asta e seara în care trebuie să fie aici? Clatin din cap și mă îndrept spre bar. Cel puțin am nevoie de un pahar sau două până ajunge Harper. Dar înainte să ajung la bar, privirea mi se intersectează cu a unui bărbat pe care jur că l-am mai văzut, dar nu sunt sigură unde. Privirea lui este intimidantă chiar și în întuneric. Ceva la ea mă atrage, dar nu pot să mă las atrasă. Viața mea e destul de complicată așa cum e. Cu siguranță nu am nevoie de o distragere. Așa că îmi continui drumul, neacordându-i bărbatului cu privire intensă niciun alt gând.

Au trecut aproape două ore de când am intrat, iar Harper tot nu a apărut. Îmi beau al doilea pahar de vin supraevaluat, care mi-ar putea asigura cumpărăturile pe câteva zile, și absolut orice neica nimeni a intrat în vorbă cu mine. Parcă nu se prind de aluzie: nu sunt interesată și nici disponibilă. Aș vrea să pot striga la ei să mă lase în pace, dar mă îndoiesc că ar ajuta, așa că, în schimb, doar zâmbesc și mă scuz. Iritată, îmi iau telefonul și o sun pe Harper.

— Unde ești? o întreb înainte să apuce să vorbească.

— Jur că aproape am ajuns.

— Ai dat mesaj cu asta acum douăzeci de minute. Eu plec.

— Nu, te rog. Bea un pahar de vin pe contul meu. Treburile s-au prelungit puțin la muncă. Ies pe ușă exact în clipa asta, spune ea, dar o aud cum oprește dușul.

— Aud dușul pe fundal.

— Douăzeci de minute. Sunt la Nate, deci știi că sunt super aproape.

— Bine. Douăzeci de minute. Dacă nu ești aici până atunci, plec.

— S-a făcut. Promit că voi fi acolo. Te iubesc.

— Și eu te iubesc, spun, încheind apelul.

Îmi termin paharul de vin și mă întorc la bar pentru a lua ceea ce cu siguranță va fi ultimul meu pahar de vin din seara asta. Odată ce-l termin, plec, indiferent dacă Harper ajunge aici sau nu.

— Mă scuzați, îl strig pe barman. El mimează din buze să-i dau o secundă. Trec câteva secunde înainte să ajungă la mine.

— Ce-ți aduc, scumpo? încearcă el să flirteze. Trebuie să mă abțin să nu-mi dau ochii peste cap.

— Va lua încă un Merlot. Recunosc vocea înainte să mă întorc măcar. Vocea îi aparține ticălosului de fostul meu, Logan.

— Face doisprezece dolari, îi spune barmanul.

— Trece-l pe nota mea, îi spune Logan.

— Nu, mulțumesc. Pot să-mi plătesc băutura. Îi întind barmanului o bancnotă de douăzeci. Se uită la mine îndoielnic, dar după o secundă îmi ia banii. Presupun că nu-i pasă cine plătește.

— Haide, Sammy, nu fi așa. Am fost prieteni odată.

— Nu am fost niciodată prieteni, Logan. Fac un pas în lateral pentru a trece pe lângă el, dar mă apucă de braț. Să nu cumva să îndrăznești, îi spun.

— Au trecut luni de zile de la incident. Haide, iartă-mă odată. Nu ți-a trecut? Am zis că-mi pare rău. Încearcă privirea de cățeluș plouat, dar asta nu funcționează la mine.

— Ție ți-e ușor să vorbești. Nu tu ai fost cel peste care s-a intrat în timp ce primea o muie de la asistenta lui.

— Aia a fost o neînțelegere și s-a întâmplat o singură dată. Nu eram împreună. Cu câteva zile înainte ceruseși o pauză.

— Serios, Logan? Trag aer în piept. Trebuie să mă gândesc repede la ceva, altfel nu mă va lăsa în pace. Iubitul meu mă așteaptă. Îmi trag brațul, dar el mă strânge mai tare.

— Pe bune, care iubit?

El râde și asta mă enervează. Aș putea avea un iubit. Dar sunt sigură că spune asta pentru că abia aveam timp pentru noi, din moment ce lucrez ore în șir. Scanez clubul sperând să găsesc pe cineva, pe oricine pe care să-l pot folosi drept iubit. Trebuie să fie cineva care s-ar bucura să mă salveze jucând rolul iubitului meu. Apoi îl zăresc. Bărbatul pe care l-am văzut când am intrat. Se îndreaptă spre bar și pare furios. Stai, se îndreaptă spre mine? Nicio șansă, nu sunt eu atât de norocoasă. Mă întorc cu fața la Logan, neavând altă alternativă.

— Dă-mi drumul la braț, Logan. Nu o face. Acum. Îmi trag din nou brațul, dar mă strânge mai tare.

— Totul în regulă, scumpo?

Dacă de la distanță mi s-a părut sexy, vocea lui este cu totul altceva. E profundă și impunătoare. Mă întorc să-l privesc. Când privirile ni se întâlnesc, parcă totul se face liniște. Privirea lui aprinde ceva de nerecunoscut înăuntrul meu. Trag aer în piept și mă smulg din transa în care par să fi căzut.

— Da, spun în timp ce Logan îmi dă drumul la braț.

— Eu sunt Alistair, iar tu ești? îl întreabă străinul pe Logan. De aproape, jur că am impresia că l-am mai văzut undeva. Doar că nu pot să-mi dau seama unde.

— Pe picior de plecare, răspund înainte ca Logan să apuce. Îl iau pe Alistair de braț și ne îndepărtez de bar. Mersi, îi spun odată ce știu că nu mai putem fi auziți.

— Cu plăcere. Mă opresc și mă uit la el.

— Te deranjează dacă îmi termin băutura cu tine? Nu vreau să am de-a face cu Logan și, dacă mă vede iar singură, nu se va opri.

— Mi-ar face plăcere.

Mă conduce spre secțiunea VIP unde stătuse. Așezându-mă, îl pot privi mai bine. Mă rog, cât de bine poți în lumina asta. Părul lui este blond, are o barbă de o zi care îl prinde de minune, iar ochii lui au o nuanță perfectă de albastru. Bărbatul din fața mea arată de parcă abia ar fi ieșit dintr-o ședință foto pentru revista GQ.

— Cine e dobitocul care te deranja? Acum că stăm suficient de aproape, pot distinge un accent britanic. S-ar putea să fie mai perfect de atât?

— Fostul meu.

— E un idiot, dacă mă întrebi pe mine. Mă uit la el confuză. O femeie ca tine nu ar trebui să fie fosta nimănui. Complimentul mă face să roșesc.

— Mersi, spun, neștiind care este răspunsul potrivit.

Cădem în tăcere. Nu e ciudat, dar nu e nici confortabil. Se simte un fel de tensiune în aer. Încerc să-mi termin băutura cât de repede pot, dorind să plec. Noaptea asta a fost un dezastru și vreau să fiu în patul meu. Deja am băut prea mult. Clubul nu se învârte cu mine încă, dar sunt cu siguranță amețită.

— Hei, știai că ticălosul e aici? mă salută Harper îndreptându-se spre noi. Cine e bunăciunea asta? adaugă ea privindu-l pe Alistair.

— Cineva destul de amabil să mă ajute, pentru că tu ai întârziat două ore.

— Eu sunt Harper. Tu? întreabă ea, practic vârându-i-se în față.

— Alistair. Zâmbește. Doamne, are și niște dinți perfecți. E aproape enervant de perfect.

— Ei bine, Alistair, mersi că ai salvat-o pe cea mai bună prietenă a mea de ticălosul care a înșelat-o cu panarama aia.

— Doamne, Harper, cam prea multe detalii? îi spun, stânjenită de comportamentul ei.

— Ce? Nu-i ca și cum ar fi un secret. Oricum erai prea bună pentru el. Clatin din cap și mă ridic.

— Eu închei seara aici. Sunt epuizată și mi-e foame. E târziu și am băut mai mult decât suficient.

— Mi-ai promis o băutură. Încearcă să se bosumfle, dar n-o să meargă la mine. Nu după seara pe care o am. Vreau doar să merg acasă.

— Eu am băut cu trei prea mult. Dă-mi un mesaj când ajungi acasă. Alistair, mi-a părut bine să te cunosc. Mulțumesc că m-ai ajutat mai devreme. Îi întind mâna. În clipa în care mi-o prinde, simt o electricitate pulsând între mâinile noastre. Nu mă pot abține să nu trag aer în piept cu putere.

— Plăcerea este toată a mea. Aș putea fi atât de îndrăzneț încât să te scot la masă?

— Nu, mulțumesc, spun politicos, dorind să plec. Să fiu lângă el e prea mult. Abia pot respira.

— Ai menționat că ți-e foame, adaugă el, ținându-mă în continuare de mână.

— Va fi recunoscătoare dacă o duci să mănânce ceva, adaugă Harper.

— Harper, încep eu.

— Ce e? Mai trăiește și tu puțin. E doar mâncare, sau ar trebui să-mi fac griji, Alistair, că ai s-o răpești?

— Nu aș îndrăzni. Îmi zâmbește, afișându-și dinții perfecți. Fac ceva neașteptat.

— Arată-mi drumul, îi spun lui Alistair.

Îmi dă drumul la mână, se ridică și își încheie sacoul. E un gest atât de mic, dar arată atât de sexi. Când se întoarce, Harper îmi face un semn de OK și își face vânt cu mâna. Poate fi atât de copilăroasă uneori. N-are nicio grijă pe lume, trăind mereu clipa, cum zice ea. Dar eu nu-mi permit luxul ăsta. Clatin din cap și mă întorc spre Alistair.

— Chiar nu trebuie să mă duci nicăieri. Sincer, am acceptat doar ca să mă lase Harper în pace, spun eu odată ce ieșim.

— Șoferul meu e chiar în față, spune el de parcă n-ar fi auzit ce tocmai am spus. Nu am de ales decât să continui să merg pe lângă el.

— Bună seara, domnule, îl salută șoferul în timp ce deschide portiera. Alistair trebuie să provină dintr-o familie cu bani.

— Bună seara, Alfred, ea este... se uită la mine nesigur.

— Samantha.

— Bună seara, doamnă. Încotro, domnule?

— La apartament, spune el odată ce suntem în mașină.

— Nu merg acasă cu tine, spun instinctiv, chiar dacă fiecare os din corpul meu vrea exact asta. Ce-i în neregulă cu mine?

— La apartament, repetă el, închizând portiera în urma lui. Nici măcar nu-mi amintesc să fi urcat în mașină.

— Alistair, încep eu.

— Nu locuiesc departe. Putem mânca ceva și poți pleca după ce te hrănesc.

Cuvintele lui ar putea părea inofensive, dar jur că parcă ascund mai mult de atât. Mă trezesc uitându-mă pe geam, încercând să pun distanță între noi. Simt o atracție inexplicabilă față de străinul care stă lângă mine. Căldura lui mă cheamă. Dar s-ar putea să fie lipsa sexului sau cele trei pahare de vin pe care le-am băut. De ce naiba a trebuit să accept să ies în seara asta?