Strâng puternic din dinți. Nu trec cu vederea alegerea lui de cuvinte. „Când”, nu „dacă”. Sună ca o promisiune. În cele din urmă, se îndepărtează de mine suficient încât mușchii să mi se relaxeze puțin. Nu se întoarce la locul lui, ci se îndreaptă spre intrarea cortului — nu fără a-mi arunca o ultimă privire care exprimă clar promisiunea unor consecințe, dacă aș îndrăzni să fac ceva care să-i pună