Din perspectiva lui Lucien

Credeam că sufletul îmi putrezise deja, îngropat alături de Elara sub pământ. Zile întregi – săptămâni, poate – devenisem abia ceva mai mult decât o cochilie goală. Lupul meu dădea târcoale în întunericul pieptului meu, neobosit, dar nici măcar el nu mă putea trezi din ceața durerii.

Broderia pe care o atinsese odată zăcea în mâinile mele, fire moi de mătase sub degetele