Perspectiva lui Dylan

Trecuseră deja câteva zile și nu văzusem absolut pe nimeni, în afară de gardianul trimis să-mi dea de băut niște apă. Celula în care mă aflam era umedă, picături de apă rece cădeau de afară pe podeaua de piatră și făceau ca zgomotul să răsune în toată încăperea. Era obsedant. Nu observasem prea multe ultima oară când fusesem acolo jos, pentru că îl aveam pe Carlos, dar acum..