Un zâmbet mic, plin de durere, i-a traversat chipul Veronicăi.

— I-am spus că... îl voi... ucide. Monstrul nu... m-a crezut.

Frenetică, Daphne i-a acoperit rana cu mâinile, încercând să oprească sângele care se scurgea din ea. Era pur și simplu prea mult sânge!

— Oh, Veronica. De ce? De ce m-ai salvat? De ce te-ai aruncat... în fața mea?! Vocea Daphnei se frângea repetat, cuvintele amestecându-i