„Nu.”

„Nu mă minți. Ultima dată când ai ținut mâna așa, te-ai prăbușit.”

„Nu mă doare, jur.”

„Atunci de ce pui mâna pe ea?”

„Nu e... Nu e nimic.” Nu voiam să-i spun că cicatricea aia îmi aducea aminte de cât de slabă eram. Urma să fie un memento permanent al slăbiciunii mele. Vânătăile trec, rănile mai mici se vindecă, dar asta avea să rămână acolo pentru totdeauna. O amintire constantă că, de