Perspectiva lui Noah

Mă simțeam trezindu-mă încet, dar totuși nu o făceam. Știu că acesta este un vis. Mă trezeam în interiorul unui vis. Un vis pe care sunt sigur că l-am mai avut.

Trezindu-mă.... Nu atârnând în lanțuri sau legat de bancă. Trezindu-mă nu înghesuit în micul meu dulap....

Ci, în schimb, trezindu-mă într-un pat adevărat.

Am 11 ani.... Tatăl meu m-a predat Alphei când aveam cinci ani.

Abia îmi mai amintesc cum se simte un pat adevărat. Până și tatăl meu mi-a luat patul cu puțin timp înainte de a împlini 5 ani.

Dar totuși, uneori, încă visez la un pat.

Visez să mă trezesc într-un pat frumos, moale, cald, confortabil și primitor.

Știu că sună ca un vis prostesc... Dar a fost întotdeauna visul meu.

Asta și cineva care să nu-mi facă rău. Cineva căruia chiar să-i pese de mine.

Dar nu visez asta foarte des, și știu că nimic din toate astea nu se va întâmpla vreodată.

Sper să nu mă trezesc. Așa că profit de acest vis, de acest moment, și îmi afund fața în moliciunea pufoasă a acestei perne, practic rostogolindu-mă și bucurându-mă de confortul acestui pat uimitor cât timp pot.

Asta trebuie să fie un nor! Nu am mai stat pe așa ceva în toată viața mea!

Și mi-e cald, nu mi-e frig! Pentru prima dată în toată viața mea. Simt de parcă îmi e cald pe bune!

Zeița mea, da, acesta este cu siguranță un vis!

Mă gândesc în timp ce mă cufund în ceva atât de moale, atât de pufos. Cred că asta se numește pernă. Îmi amintesc cuvântul ăsta, deși sună atât de îndepărtat, a trecut atât de mult timp.

Dar nu-mi pasă, o să absorb fiecare fărâmă din visul ăsta. O să-l prețuiesc pentru totdeauna, m-am gândit în timp ce-mi afundam fața și mai adânc în pernă.

Mă simt începând să mă mișc de colo-colo, aproape rostogolindu-mă în timp ce mă zbat și mă împing în materialul pufos. Apuc pătura pufoasă de pe mine, trăgând-o pe față și frecându-mă de ea.

Mă simt zâmbind, Zeița mea, ăsta e raiul pur! Nu vreau să mă trezesc niciodată din acest vis! mă gândesc în sinea mea în timp ce îmi îngrop fața în tot ce e posibil să mă îngrop!

Dar brusc încremenesc, aud pe cineva râzând, este un râs ușor, blând, cred că mai degrabă un chicotit.

Dar ei nu ar trebui să fie în visul meu minunat plin de această pufoșenie și căldură. De obicei nu e nimeni în genul ăsta de vise.

Așa că mă simt încremenind, nemișcându-mă... Ținându-mi respirația!

Simt cum cineva îmi atinge ceafa și scot un strigăt. Corpul mi se încordează și încep să tremur. Mâna li se retrage.

„Îmi pare atât de rău, micuțule, n-am vrut să te sperii. Pur și simplu păreai atât de adorabil rostogolindu-te prin pat.”

Îmi deschid încet ochii, simțindu-mi fața încă presată în perna pufoasă.

Îmi întorc încet capul, foarte, foarte încet. Întorcându-mi capul spre voce.... Sperând că atunci când o voi face, chiar nu va fi nimeni acolo. Pentru că, la urma urmei, ăsta este visul meu... Nimeni nu ar trebui să fie aici!

Din nefericire, de îndată ce întorc capul suficient, îl văd. Bărbatul care stătea pe pat lângă mine. Corpul lui e plin de tatuaje!

Părul îi este lung, trecând de umeri. Și cu tot părul ăla facial, pare atât de înfricoșător!

Mă simt cum tremur imediat ce mă uit la el. Îmi dau seama rapid că asta nu e un vis.

Unde sunt?... De ce stau într-un pat?

E vreo chestie de-a lui asta?... Oh, Zeiță, O să-și folosească comanda asupra mea....

M-a adus în patul lui, o să-și folosească comanda de Alpha asupra mea, ca să nu mă pot mișca. Apoi o să mă violeze, exact cum a făcut-o Alpha-ul meu.

Scâncesc, lacrimile îmi șiroiesc pe față știind ce urmează. Asta era o glumă bolnavă! Mă tachina. Arătându-mi ce are toată lumea. Arătându-mi ce nu am eu, dar ei au.

Ceva cald și moale pe care să dorm.

Îmi închid ochii, strângându-i cu atâta putere. Sperând că poate de data asta, dacă ochii mei sunt închiși suficient de strâns, n-o să simt nimic.

Îi simt mâna pe umărul meu și țip. Practic zbor din pat, sărind aproape de pe o margine pe alta. M-am agățat de cearșafuri în timp ce încercam să nu cad din pat.

Știind că dacă chiar aș cădea, aș fi rănit grav.

Știu că sună prostesc, dar am 11 ani și sunt sigur că am greutatea unui vârcolac de 4 ani.

Abia mă hrănesc, așa de multe oase mi-au fost rupte de nenumărate ori. Sunt constant bătut, biciuit, torturat și violat.

O simplă căzătură din pat îi poate face atât de mult rău și atâtea daune micului meu corp fragil. Așa că mă țin cu disperare de viață. Dar nu am putere, simt cum fundul îmi atârnă pe marginea patului, dar nu am forța nici măcar să mă țin. Strig când îmi pierd strânsoarea și cad.

Știind că o durere cumplită va veni când mă voi lovi. Știind că o să simt cum se rup oase când mă voi lovi de podea. Pentru că asta se întâmplă mereu. Micile căzături de genul ăsta îmi rup mereu oasele... Așa că mă pregătesc pentru asta, gata să urlu.

Dar, în loc de podeaua dură, simt niște brațe în jurul meu, care m-au prins înainte să ating pământul.

Ochii mi se deschid larg în timp ce mă uit în jur, încercând să-mi dau seama ce s-a întâmplat. Și apoi îl văd uitându-se la mine.

Încep să plâng, am încercat să mă zbat ca să scap din brațele lui. În mod normal n-aș face asta, dar el încă nu mă știe. Așa că sper că, dacă mă zbat ca să scap din brațele lui, m-ar putea lăsa în pace. Poate n-o să-mi facă rău. Poate n-o să mă violeze.

„Hei, micuțule, calmează-te! Nu o să-ți fac rău!”

Îl aud spunând, dar nu-l cred. Îl pot vedea și îl pot mirosi... Este un Alpha! Și toți Alpha mint.

Alpheii sunt răi, te mint și îți fac rău. Apoi, după ce ți-au făcut rău, îți fac și mai mult rău. Te violează, te bat și te torturează până nu mai rămâne nimic. Și chiar și atunci, odată ce nu a mai rămas nimic din tine, cumva reușesc să ia mai mult. Cumva reușesc să te rănească și mai mult.

Nu pot respira în timp ce mă lupt cu el. Știu ce urmează.

Mă simt panicându-mă, simt că inima îmi sare din piept. Plămânii îmi ard în timp ce mă lupt să respir. Dar fiecare respirație pare atât de goală, pur și simplu nu primesc deloc aer.

El le numea micuțele mele atacuri prostești de panică. De obicei îmi făcea și mai mult rău în timpul lor.

Profita din plin de atacurile mele de panică și mă lovea cât de tare putea până leșinam. De obicei îl auzeam râzând în timpul lor. Le găsea amuzante, dar eu simt mereu că mor în timpul lor.

Asta în sine mă face să mă panichez și mai mult.

Dar brusc simt o senzație ciudată.... Este aspră... Este un fel de vibrație. O pot chiar auzi!

Da, cu siguranță este o vibrație. Mă simt concentrându-mă asupra ei. Încercând să-mi dau seama exact ce anume aud.

Și în timp ce fac asta, simt cum plămânii mei se umplu în sfârșit cu aer. Trag aer adânc în piept, se aude atât de tare în timp ce-mi umplu plămânii.

Expir înainte de a trage încă o gură mare de aer. Simt aerul, pot să respir!

„Așa, micuțule, respiră, frățioare!”

L-am auzit spunând. Dar știam că îmi imaginez asta. El nu e fratele meu!... E un Alpha!

Chiar când am reușit în sfârșit să respir, am simțit cum mă panichez din nou.

Alpha!.... Încep să mă zbat, încercând disperat să scap de el. Încercând să scap de Alpha care mă ține. Știu că o să-mi facă rău, nu pot să respir, nu pot să re.....