„Și de ce aș crede că m-ai ajutat?” am zis eu pe un ton tăios. Mi-am încrucișat brațele la piept.

Piciorul lui Maximus era încă prins în ușă. Nu mă puteam strecura pe lângă trupul lui masiv ca să-l ignor. Așa că am decis să-l scot din sărite. Poate așa ar fi plecat iarăși plin de furie și aș fi putut și eu, dracului, să mă culc.

„Nu voiam o idioată moartă pe veranda mea”, a rânjit Maximus, la fel