Perspectiva lui Kaleb

Am deschis ochii, dar totul era încețoșat. Nu puteam distinge nici formele, nici culorile. Simțeam că deși aveam ochii deschiși, mintea mea încă nu era pregătită.

Capul îmi era greu, de parcă ceva îl apăsa în jos. Corpul îmi părea departe de mine, ca și cum nu mi-ar mai fi aparținut.

Apoi mi-am auzit numele.

„Kaleb… Kaleb…”

Vocea suna de departe. Era de parcă cineva mă striga