Tatăl meu se apleacă asupra mea, cu mâinile lui mari și calde pe umerii mei. „S-a dus, Selene.” Murmură el, „S-a dus, nu o mai poți ajuta acum.”

„Nu!” insist eu înlăcrimată, „a trăit dintotdeauna, are mai multă putere în degetul mic decât am eu în tot corpul, trebuie să se prefacă, trebuie să fie vreun fel de vrajă.”

„Scumpo, trebuie să te concentrezi.” Mă ghidează tatăl meu, „Blaise încă trăiește