RONAN

„Alpha... Alpha...” m-a strigat Mace pe nume, nu o dată, ci de cinci ori, vocea lui având un ton tot mai ascuțit de fiecare dată, încercând să mă smulgă din legătura invizibilă care-mi țintuia privirea către Academie. Clădirea se profila în depărtare, în inima Pădurii Pinului Negru, cu silueta ei colțuroasă decupată pe orizontul întunecat, ca o fiară ținând secrete ascunse în măruntaie. În t