VENUS

Era deja întuneric când am pășit înăuntru. Casa era cufundată într-o liniște de mormânt — genul de liniște care îți face pielea de găină. Luminile erau stinse și, preț de o fracțiune de secundă, m-am gândit că poate nu era acasă.

Speranțe deșarte.

Am apăsat pe întrerupător.

Și acolo era el.

Stând pe canapea, cu spatele drept, cu privirea goală. Holbându-se în gol. Ca o afurisită de fantomă.