Suntem aproape de locul unde mă aștept să mă întâlnesc cu ceilalți Sânge-Pur când o umflătură ne blochează drumul. Primul semn că nu e doar o grămadă de gunoi este țipătul îngrozit al Elarei. La o privire mai atentă, văd că nu e gunoi — e o fată tânără. O fată cât se poate de moartă.

— Nu te uita.

Încerc să-i blochez vederea cu brațul. Mâinile ei mici mi se înfig în antebraț și îl dau la o parte.