Perspectiva lui Coban

Camera părea prea tăcută.

Prea nemișcată.

De parcă aștepta să se întâmple ceva... sau poate aștepta să-mi pierd și bruma de control care îmi mai rămăsese.

Stăteam pe marginea patului, cu coatele sprijinite pe genunchi, mâinile încleștate atât de strâns încât încheieturile degetelor îmi deveniseră palide sub vânătăile care păleau.

Genunchiul îmi sălta neîncetat.

Sus.

Jos.

Sus.