**Perspectiva lui Coban**

O oră.

Poate trecuse mai mult?

Timpul nici măcar nu mai părea real, era doar o presiune cu ardere lentă care se acumula în spatele coastelor mele.

Medicamentele pe care mi le dăduseră acum ajutaseră la amorțirea celei mai ascuțite dureri, dar pulsația din craniu era o bătaie implacabilă care mă ținea treaz. Care mă ținea pregătit.

Încă niciun semn de la cele două costume