**Perspectiva lui Margot**

Nu știu cât timp am stat acolo - prăbușită pe podeaua celulei, ghemuită ca ceva demn de milă și mărunt, trăgând aer în piept în înghițituri ascuțite, neregulate, care mă dureau pe gât.

Tăcerea a fost cea mai rea parte.

Niciun singur pas. Niciun șuierat de respirație. Niciun scârțâit de mișcare în spatele meu care să confirme dacă încă mai era aici.

Doar propriile mele s