**Lola**

Se trezi în sunetul unei respirații constante. Nu genul mecanic — reală, umană, grea de epuizare.

Coastele încă o dureau, pielea încă îi ardea acolo unde tifonul strângea tare, dar capul îi era mai limpede. Mai puțină ceață, mai multă greutate. Se întoarse, încet și cu grijă, și îl găsi acolo — Enzo, pliat în fotoliul de lângă patul ei, cu picioarele lungi îndoite ciudat, capul sprijinit