Adolph se întoarse să se uite la Eden în capătul holului, așezat într-o fereastră deschisă mult deasupra capului lui Adolph, tăcut și nemișcat. Nici măcar nu-l observase pe Eden acolo. Cum ajunsese sus? Putea să zboare?

Cum fusese atât de tăcut? Era ca și cum ar fi fost mort, fără bătăi de inimă care să-i marcheze prezența sau șuieratul respirației.

Neliniștitor și periculos. Îl măsură pe Eden.

—