— —Raven.

Prin întuneric am auzit o voce, străpungând ceața.

Suna urgent. Cineva mă striga.

— —Raven, transformă-te la loc.

Din când în când vedeam frânturi. Doar imagini statice trecând prin fața mea, arătând imagini ale unei sufragerii. Ale unei mese rupte. Ale unui băiat.

Se simțea oarecum familiar, dar nu puteam plasa imaginea.

— Raven! —Ah, la naiba.

...Și durere. Atât de multă durere.

Vocea