Alina lucra de parcă întunericul îi era prieten. Fiecare pas era deliberat, ca și cum pământul însuși îi șoptea ei și numai ei. A trecut de alee fără comentarii, raza lanternei ei alunecând peste pietre, buruieni, urme de anvelope și în tufișuri. Nicio ezitare. Doar o certitudine care îmi făcea pielea să se furnice cu părți egale de ușurare și groază. Am urmat-o, crengile zgâriindu-mi jacheta, Nic